VELEITĂȚI (VELEIDADES)

 

©Pintura -Oswaldo Guayasamín

VELEITĂȚI (VELEIDADES)

 

VELEITĂȚI

 

Nimeni nu e imun la nestatornicia altor mâini, în fața acestor râpe golașe,
caut tandrețe sau depărtare;
într-adevăr, în această transfuzie de elitre, ne întâlnim cu acele focuri periculoase din Straniul caz al doctorului Jekyll și al domnului Hyde...
Între lejeritate și dorințe deșarte, viaductele sumbre ale zilei de mâine, poate la cheremul repulsiei. În fiecare zi se conviețuiește cu bordeluri, pulperii și măști exultante
în slujba unor semizei de rea-credință.
Eminente bestii ale subteranelor trec prin inima omului,
dangătul clopotului cade ofilit de ploi retorice,
toamna îmi cade pe față, tinerețea precoce cade cu pesimism,
cu mizerie și cu această istorie în care trăim de născociri insomniace, de previziuni insolite.
Alfabetul cade ca un scuipat în noaptea țării noastre.
Zâmbim jucându-ne de-a titirezul și de-a melcul.
Ne risipim între noi pentru banalități într-un acvariu,
bagaje telurice triviale ale interludiului pendular al nisipului.

Din cartea: "Finalul sperietoarei de ciori", 2013
© André Cruchaga
© Traducerea Ioana HAITCHI, 05.04.2024, Klausenburg


VELEIDADES

Nadie está inmune a las veleidades de otras manos, frente a esos pliegues de cárcavas, procuro la ternura o la lejanía;
por cierto, en esta transfusión de élitros, nos encontramos con esos fuegos peligrosos del Strange Case of Dr. Jekyll and Mr. Hyde…
Entre ligereza y deseos vanos los tétricos viaductos del mañana, quizás al arbitrio de la repulsión.
Todos los días uno convive con burdeles, pulperías y exultantes máscaras al servicio de semidioses del descrédito.
Eminentes bestias de lo subterráneo transitan en el corazón humano,
cae el badajo de una campana marchito de lluvias retóricas,
cae el otoño sobre mi cara,
cae la juventud precoz de pesimismo, la miseria y esta historia que vivimos de brebajes insomnes, de vaticinios desusados.
Cae el alfabeto como un escupitajo en la noche de nuestra tierra.
Sonreímos jugando al trompo y al toronjil.
Nos dilapidamos entre nosotros por trivialidades en un acuarium,
nimios bagajes telúricos del entresueño pendular de la arena.

Del libro: «Final de espantapájaros», 2013
©Pintura -Oswaldo Guayasamín
©André Cruchaga

ANATEMA TESTAMENTARĂ │ ANATEMA TESTAMENTARIO

 

© Obra pictórica de Jackson Pollock

ANATEMA TESTAMENTARĂ

 

 

Să mă strecor în umbra ta din grațiile nopții.

Să-ți urmez pașii, umbra ta în fereastră.

Umbra aceea din fereastră ești tu, nu e alta, ești tu.

Nu deschide fereastra aceasta în spatele perdelelor cărora te plimbi.

Închide ochii.

Robert Desnos

 

 

Continuăm să mestecăm din pradă ca și cum am găsi, în sfârșit, o fereastră plutind prin bocetul durerii, cu carnea ei grea de giulgiu negru. Tu, fără să fii, ai sosit târziu la această piñata în care se profanează umbrele și perdelele de vânt; acum există o singurătate desprinsă de megalomanii, mai aproape de sperma vărsată în coclaurile morții, la fel de sigură ca saliva iubirii oprită în comisurile distrugerii. Nu ai nici nume, nici monede în buzunarul timpului, nici măcar rotunjimea unui scuipat în vis și nici întinderea eterului auriu al bulelor. Atunci ne gândim la anateme și la curățeniile desecate ale muștelor; poate, de ce nu, la noblețea unghiilor în trup, cu noaptea mlădioasă a amintirilor. În felul acesta ne pierdem în suburbia pielii și lăsăm poemul să fie atelierul scurgerilor în strălucirea minusculă a pulsului.

 

Din cartea: Acum e noapte și tu nu ai nume, 2022.

© André Cruchaga

© Traducerea: Ioana HAITCHI, 08.06.2022, Klausenburg

Foto: Internet

…

ANATEMA TESTAMENTARIO

 

 

Deslizarme en tu sombra al favor de la noche.

Seguir tus pasos, tu sombra en las ventana.

Esa sombra en la ventana eres tú, no es otra, eres tú.

No abras esa ventana detrás de las cortinas de la cual te mueves.

Cierra los ojos.

Robert Desnos

 

 

Seguimos masticando el despojo como si se tratase de hallar, por fin, una ventana flotando entre la hiel de las quejas, con su pesada carne de sudario negro. Usted, sin ser, llegó tarde a esta piñata donde se profanan las sombras y las cortinas del viento; ahora hay una soledad desprendida de las megalomanías, más cerca del semen derramado en las entrepiernas de la muerte, tan cierto como la saliva del amor detenido en las comisuras de la destrucción. Usted no tiene nombre ni monedas en el bolsillo del tiempo, ni siquiera la redondez de una escupida en el sueño ni el alcance del éter dorado de las burbujas. Entonces pensamos en los anatemas y en las limpias disecadas de moscas; quizás ¿por qué no? en la nobleza de los clavos en el cuerpo, con su pantanosa noche de recuerdos. De esta forma nos perdemos en el suburbio de la piel y dejamos que el poema sea el taller de las goteras en la ínfima fulguración del pulso.

 

Del libro: Ahora es de noche y tú no tienes nombre, 2022.

©André Cruchaga

O SINGURĂ PIESĂ DE ARIPĂ │ UN SOLO TROZO DE ALA

 

© Artă pictorială de Leo Lobos

O SINGURĂ PIESĂ DE ARIPĂ.

 

 

... o singură bucată de aripă

ridică zborul total al unui întreg corp.

Miguel Hernandez

 

 

Vreau deja o bucată de aripă pentru vechiul meu look. Un tren.

O cusătură care conține petele de sânge, o piele de lumină

în virgule, un singur cuvânt din voaluri descifrate.

(Nu cer prea mult pentru a ușura toate ravagiile

cine mi-a lăsat câinele de ceață în deșert

din umbrele acestui timp al texturilor babelice).

Împotriva forței asediului, genunchii călcâielor dor,

și urdimbra zgomotoasă a pieptului meu. Încheierea furtunii.

Goliciunea este adesea un animal feroce și încăpățânat: derutant

ca apa se sparge în ochi, ca gura scoasă din ton

și epuizat de seceta calculelor anterioare.

În pori, încă, secreția pământului care încă nu s-a diluat,

în timp ce obiceiul de a bâlbâi în mijlocul oglinzilor persistă.

Suprascrieți tot corpul în ora picăturilor obsesive.

Și descoperi că în vocabularul zborului, există imagini

și tăceri sălbatice care încețoșează păturile.

Nu știi niciodată ce se întâmplă cu adevărat, într-o comedie, în farsă

într-o privire, la marginea meticuloasă a dinților.

Ochi arși printre atâtea mulțimi exacerbate,

se așteaptă doar la o mănăstire de apă sau lumină, este nevoie de prudență.

 

De la: Ca cine cere lumina sau cere apa, 2021.2022

André Cruchaga

© Artă pictorială de Leo Lobos

© Traducerea Dumitru Ichim

 

UN SOLO TROZO DE ALA

 

 

…un solo trozo de ala

alza el vuelo total de todo un cuerpo.

Miguel Hernández

 

 

Ya solo quiero un trozo de ala para mi vieja mirada. Un tren.

Una costura que contenga los tañidos de mi sangre, una piel de luz

en mis comisuras, una sola palabra de velámenes descifrados.

(No es mucho lo que pido para aliviar todos los estragos

que me ha dejado el perro de niebla en el desierto

de las sombras de este tiempo de babélicas texturas).

Ante la fuerza del asedio, duelen los nudillos de los talones,

y la ruidosa urdimbre de mi pecho. El envoltorio de la tormenta.

El vacío suele ser un animal feroz y obstinado: desconcierta

como el agua quebradiza en los ojos, como la boca desafinada

y agotada por la sequía de las calcinaciones más aviesas.

En los poros, todavía, la secreción de tierra que aún no se diluye,

mientras persiste el hábito de divagar en medio de espejismos.

Anulas todo el cuerpo en la deshora de goteos obcecados.

Y descubres que en el vocablo del vuelo, hay descabelladas imágenes

y silencios que desdibujan las cobijas.

Uno nunca sabe qué sucede, en verdad, en una comedia, en la farsa

de una mirada, en el filo meticuloso de los dientes.

Quemados los ojos entre tantas multitudes exacerbadas,

uno solo espera un claustro de agua o luz, el cauterio necesario.

 

De: Como quien pide luz o pide agua, 2021.2022

©André Cruchaga